E atat de greu sa imi gasesc justificari pentru toate actiunile pe care le fac, pentru fiecare sentiment pe care il am, pentru fiecare gand care iese din mine, explodand. Ma chinui sa imi dau seama daca asta este drumul pe care trebuie sa il urmez si nu pot decat sa ma pierd si mai tare in nestiinta si neputinta. Traiesc intr-o furtuna si nu stiu cum sa o mai opresc sau macar cum sa fac ca totul sa doara din ce in ce mai putin. Imi ceri motive si nu stiu ce ti-as putea da altceva in afara de intrebarile retorice pe care si eu mi le pun. NU STIU. pur si simplu, NU STIU. Nu stiu incotro imi indrept pasii si nici catre ce ma duc, daca ceea ce fac este bine sau rau, daca gresesc sau am dreptate. Nu mai stiu...nu mai vrea sa mai stiu nimic...
Iti amintesti ZAMBETUL? mai stii ca era o perioada in care nimic nu mi-l putea distrge? Iti mai aduci aminte de mine atunci cand zambeam?pastreaza acea amintire, restul sterge. Acum nimic nu ma mai poate face sa zambesc...nici tu, nici el, nici nimeni...
M-am maturizat va spune o lume intreaga, dar eu zbier din neputinta mea de a intelege lumea:de ce sa ma maturizez plangand? Era o vreme cand chiar mai speram, acum nu mai am nici macar speranta. Totul nu e decat un pesimism cosmic. Ma lupt inca cu toata lumea, desi parca cand inchisesem lupta cu morile de vant:-?, si sunt sleita. Obosita, trista, plansa...tu vii si ma intrebi DE CE...NU STIU. intelege odata ca nu stiu. Nu mai stiu, nu mai vreu sa stiu nimic...Totul e in zadar...

te iubesc

Poate ca nici nu e nevoie de cuvinte ca sa pot sa spun ceea ce simt legat de fiecare lucru care este in jurul meu si poate ca nici macar gesturile nu imi mai sunt necesare. Poate ca, cu fiecare secunda ce trece, devin o parte de cuvant, ma unesc cu abisul si devin neat. Ma chinui sa imi dau seama daca in spatele fiecarei actiuni sunt eu, sau e o alta parte a mea, desprinsa din mine cand ma dezintegram? Sau poate, ca doar ma dedublez, tiplez si etc etc etc cand vine vorba de a actiona. Ma cunosc din ce in ce mai putin, incep din ce in ce mai putin sa imi dau seama cine sunt. Poate sunt un nebun sau un arc, o gluma sau o culoare a curcubeului...ce mult as vrea sa fiu rosu, sau albastru, sa indigo...
Deschid ochii...esti langa mine. Dormi, atat de linistit, atat de calm. Ma speriasem ca nu cumva noi sa fi fost un vis si visul meu sa fie realitatea. Te mai strang o data in brate, ma saruti din nou. Adorm in bratele tale, simtindu-ti fiecare suflare...cosmarurile se termina aici, la pieptul tau...

In urma

Ne tineam strans de mana la capatul scarilor.
Tu imi priveai ochii cu ochi goi, spuneai cuvinte goale, cladind
lumi moarte. Le stiam deja pe toate,
stiam ce gandesti - ce vei gandi,
ce spui - ce vei spune,
ce vrei - ce vei vrea.

Ai continuat sa vorbesti in indiferenta, sa arunci cuvinte
fara sens.
Gura ta se misca mencanic, ochii ma priveau morti.
Era inca la capatul scarilor.

Am vazut un carabus.
Ne-am desprins mainile,
eu am fugit pe scari sa il prind. Vroiam sa ti-l arat si tie.
Ma bucuram cand l-am prins in maini.
M-am intors spre tine,
dar tu nu mai auzeai:
te uitai la soare.